Privacy Policy

Privacy Policy

Politica de confidenţialitate Huawei

Ultima actualizare: decembrie 2015 .

Dacă aveţi întrebări, comentarii sau sugestii, contactaţi-ne prin e-mail la consumer_privacy@huawei.com

Stimaţi utilizatori,


Huawei Device Co., Ltd. şi companiile sale internaţionale afiliate („Huawei” sau „Noi/nostru/noi”) înţeleg importanţa confidenţialităţii şi se angajează pe deplin să vă protejeze confidenţialitatea. Nu trimiteţi şi nu furnizaţi date personale sau confidenţiale către Huawei înainte de a citi, înţelege şi de a fi de acord în întregime cu această Politică de confidenţialitate („această Politică”). 

Am creat această Politică pentru a vă ajuta să înţelegeţi:
1. Modul în care Huawei utilizează datele dvs. personale
2. Modul în care Huawei utilizează modulele cookie şi tehnologiile similare
3. Modul în care Huawei dezvăluie datele dvs. personale
4. Modul în care puteţi accesa, modifica şi schimba datele dumneavoastră personale
5. Modul în care Huawei protejează datele dvs. personale
6. Modul în care Huawei administrează datele personale ale copiilor
7. Furnizori terţi şi serviciile asigurate de aceştia
8. Modul în care sunt transmise pe plan internaţional datele dvs. personale
9. Modul în care se actualizează această Politică
10. Modul în care puteţi contacta Huawei

Vă rugăm să luaţi notă de faptul că această Politică se aplică în exclusivitate produselor electronice Huawei destinate consumatorilor, de exemplu, telefoane clasice, smartphone-uri, tablete, dispozitive utilizate la domiciliu, carduri de date, aplicaţii computerizate, instrumente, software, site-uri web şi servicii care afişează sau conţin un link către această Politică. 
Această Politică descrie modul în care Huawei administrează datele personale şi cele private, precum şi modul în care Huawei se angajează să vă protejeze confidenţialitatea. Totuşi, o singură politică nu va putea fi suficient de cuprinzătoare pentru a rezolva toate problemele legate de procesarea datelor. Prin urmare, Huawei va furniza informaţii suplimentare specifice anumitor produse sau servicii, ca anexă la această Politică, cu scopul de a vă ţine la curent cu privire la alte scopuri ale colectării de date. Vă recomandăm să citiţi atât această Politică, precum şi anexele la aceasta, pentru a înţelege mai bine politicile noastre de confidenţialitate în legătură cu un anumit produs sau serviciu. 

1. Modul în care Huawei utilizează datele dvs. personale
Datele personale sunt informaţii care pot duce la identificarea unei persoane în mod individual sau în combinaţie cu alte informaţii colectate pe parcursul utilizării produselor sau serviciilor noastre, cum ar fi numele, data naşterii, adresa, CNP-ul, numărul de telefon, numărul de cont, fotografia şi momentul şi locul în care persoana utilizează produsele sau serviciile sus-menţionate. Huawei colectează şi utilizează datele dumneavoastră personale numai în scopurile indicate în această Politică. Mai jos sunt prezentate câteva exemple de date personale pe care le putem colecta de la dumneavoastră: 

1.1 Ce date personale colectează Huawei
Putem colecta o varietate de date personale de la dumneavoastră, de exemplu, numele, fotografia de profil, numărul de telefon, adresa de e-mail, vârsta şi detaliile de locaţie. Mai jos sunt prezentate câteva exemple de date personale pe care le putem colecta de la dumneavoastră. 
(a) Informaţii pe care le furnizaţi dumneavoastră direct – O serie de servicii ale noastre vă permit să vă creaţi conturi sau profiluri. Vă putem solicita să furnizaţi informaţii necesare pentru crearea contului, cum ar fi adresa dumneavoastră de e-mail, adresa de livrare, numărul de telefon, informaţii privind produsul, ora achiziţionării şi modalitatea de plată. Dacă utilizaţi serviciile Huawei pentru a partaja conţinutul cu prietenii, v-am putea solicita să ne furnizaţi informaţiile de contact ale prietenilor dumneavoastră, de exemplu, numele acestora, fotografia de profil, numărul de telefon şi adresa de e-mail. Unele din serviciile noastre vă permit să comunicaţi şi să schimbaţi informaţii cu alte persoane. Aceste comunicări şi informaţiile schimbate vor fi prelucrate în condiţii de siguranţă şi protecţie. Dacă dispozitivele sau aplicaţiile dumneavoastră înregistrează erori, aveţi posibilitatea de a transmite informaţiile privind aceste erori către Huawei. 
(b) Informaţii privind utilizarea serviciilor noastre de către dumneavoastră - Putem colecta date de sistem şi de aplicaţie de la dispozitivele dumneavoastră, inclusiv denumirea dispozitivului, versiunea sistemului şi versiunea aplicaţiei, setări regionale şi de limbă, versiunile dispozitivului, coduri de identificare a dispozitivului (IMEI, ESN, MEID, şi SN), informaţii privind locaţia geografică a dispozitivului dumneavoastră (precum ID-ul zonei în care se află dispozitivul dumneavoastră), ID-ul reţelei furnizorului de servicii (PLMN), modul în care puteţi utiliza aplicaţiile noastre şi adresa IP pe care o utilizaţi pentru a accesa Internetul. De asemenea, putem colecta informaţii de conectare, cum ar fi ora şi durata de utilizare a serviciilor noastre, termeni de interogare pe care îi introduceţi când utilizaţi serviciile noastre şi eventuale informaţii stocate în modulele cookie pe care le-am setat pe dispozitivele dumneavoastră. 
(c) Informaţii din surse aparţinând unor terţe părţi - Putem primi informaţii în legătură cu dumneavoastră din sursele publice şi comerciale permise de lege. De asemenea, putem primi informaţii în legătură cu dumneavoastră de la serviciile reţelelor sociale ale terţelor părţi atunci când decideţi să vă conectaţi la serviciile respective, precum atunci când vă conectaţi la contul dumneavoastră de pe site-urile noastre web utilizând contul dumneavoastră de Facebook sau Twitter. 

1.2 Modul în care Huawei utilizează datele dvs. personale
Putem utiliza datele dumneavoastră personale pentru:
(a) implementarea comenzilor dumneavoastră de achiziţie, livrarea produselor sau serviciilor, activarea sau verificarea produselor sau serviciilor, operarea de modificări la cererea dumneavoastră şi acordarea de asistenţă tehnică; 
(b) contactarea dumneavoastră, transmiterea către dumneavoastră a informaţiilor privind produsele sau serviciile care vă interesează, a invitaţiilor de a participa la promoţiile şi sondajele de opinie Huawei cu acceptul dumneavoastră, sau pentru a vă furniza informaţii comerciale directe, pe baza consimţământului dumneavoastră explicit; dacă nu doriţi să primiţi astfel de informaţii, puteţi renunţa oricând la acest lucru; 
(c) informarea dumneavoastră în legătură cu actualizările disponibile pentru sistem şi aplicaţie şi implementarea acestor actualizări; 
(d) furnizarea unei experienţe de utilizator şi a unui conţinut personalizate şi activarea serviciilor dumneavoastră postvânzare; 
(e) efectuarea auditului intern, a analizei datelor şi a cercetărilor pentru îmbunătăţirea produselor şi serviciilor noastre; 
(f) analiza eficienţei operaţiunilor noastre economice şi a cotei noastre de piaţă; 
(g) îmbunătăţirea comunicaţiilor cu clienţii şi asigurarea calităţii şi securităţii serviciilor pe care vi le furnizăm; 
(h) efectuarea serviciilor de depanare în cazul în care alegeţi să ne transmiteţi informaţiile referitoare la erori; 
(i) sincronizarea, partajarea şi stocarea datelor pe care le încărcaţi sau descărcaţi şi a datelor necesare pentru efectuarea încărcărilor şi descărcărilor; şi 
(j) îmbunătăţirea programelor noastre de prevenire a pierderilor şi antifraudă. 

1.3 Serviciile bazate pe locaţie
Atunci când accesaţi anumite servicii bazate pe locaţie, de exemplu atunci când căutaţi informaţii, navigaţi sau verificaţi condiţiile meteo în anumite zone, Huawei poate colecta, utiliza sau procesa informaţii precise sau imprecise referitoare la locaţia dispozitivului dvs. Acest lucru permite Huawei să vă ofere serviciile menţionate anterior. Informaţiile colectate ar putea include numerele de identificare (IMEI, ESN, MEID şi SN), tipul, modelul dispozitivului dvs. şi informaţiile în timp real referitoare la localizarea dispozitivului dvs. (inclusiv cele obţinute prin GPS, Wi-Fi şi ID-ul de reţea al furnizorului dumneavoastră de servicii). Huawei colectează informaţii privind localizarea, cu scopul de a vă furniza şi de a îmbunătăţi produsele şi serviciile bazate pe locaţie. 
Vă putem întreba pentru fiecare serviciu în parte dacă doriţi activarea serviciilor de locaţie. Puteţi opta să nu partajaţi informaţiile de locaţie, dezactivând serviciile de locaţie de pe dispozitivele dumneavoastră. Pentru informaţii detaliate privind modul în care pot fi dezactivate serviciile de locaţie, contactaţi operatorul sau furnizorul dumneavoastră de servicii. 

1.4 Colectarea şi utilizarea informaţiilor neidentificabile
„Informaţiile neidentificabile” se referă la informaţiile care nu pot fi utilizate pentru a identifica o anumită persoană. Huawei poate colecta informaţii statistice agregate, cum ar fi numărul de vizitatori ai site-ului nostru web. Huawei colectează astfel de informaţii pentru a înţelege modul de utilizare a site-ului nostru web, a produselor şi serviciilor noastre. În acest mod, Huawei îşi poate îmbunătăţi şi eficientiza serviciile, pentru a servi mai bine nevoile clienţilor. Colectarea, utilizarea, procesarea, transferul sau dezvăluirea informaţiilor neidentificabile în alte scopuri poate fi la discreţia Huawei. 
Ne străduim să păstrăm datele dumneavoastră personale şi informaţiile neidentificabile separat şi să atribuim utilizări independente fiecărui tip de informaţii. În cazul în care datele personale sunt combinate cu informaţii neidentificabile, o astfel de combinaţie va fi tratată ca date personale, atât timp cât datele rămân combinate astfel. 

2. Modul în care Huawei utilizează modulele cookie şi tehnologiile similare
2.1 Module cookie
Pentru a ne asigura că site-urile noastre web funcţionează corespunzător, plasăm câteodată mici fişiere cu date pe computerul sau dispozitivul dumneavoastră mobil. Un modul cookie este un fişier text simplu stocat pe computerul sau pe dispozitivul dumneavoastră mobil de un server al site-ului web şi doar acel server va putea recupera sau citi conţinuturile acelui modul cookie. Fiecare modul cookie este unic pentru browserul web sau aplicaţia pentru mobil. El conţine anumite informaţii, cum ar fi un identificator unic, numele site-ului, cifre şi caractere. Modulele cookie permit site-urilor web să reţină informaţii, cum ar fi preferinţele dumneavoastră sau obiectele din coşul dumneavoastră de cumpărături. 
Majoritatea marilor site-uri web sau a furnizorilor de servicii Internet apelează la acest lucru pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorului prin activarea capacităţii site-urilor web de a vă „reţine”, fie că aţi făcut o singură vizită (utilizând un „modul cookie de sesiune”), fie în urma vizitelor repetate (utilizând un „modul cookie permanent”). Modulele cookie ajută site-urile web să vă reţină setările - limba, dimensiunea fonturilor şi alte preferinţe referitoare la modul în care doriţi să vizualizaţi site-ul web pe computere sau pe dispozitivele mobile. În acest mod, nu este necesar să reintroduceţi aceste date la fiecare vizită. Dacă un site web nu utilizează module cookie, vă va considera vizitator nou de fiecare dată când deschideţi o pagină nouă a site-ului web. De exemplu, după ce aţi introdus detaliile de autentificare şi accesaţi o altă pagină, site-ul web nu vă va recunoaşte şi nu vă va putea păstra autentificat. 
Huawei nu utilizează module cookie pentru alte scopuri decât cele specificate în acest document. Puteţi controla şi şterge modulele cookie după cum doriţi. Pentru detalii, consultaţi  AboutCookies.org  . Puteţi şterge toate cookie-urile aflate deja pe computerele dumneavoastră şi puteţi configura majoritatea browserelor să blocheze modulele cookie. Cu toate acestea, dacă procedaţi astfel, ar putea fi necesar să ajustaţi manual unele preferinţe ori de câte ori vizitaţi site-urile noastre web. Pentru detalii privind modificarea setărilor browserului, vizitaţi următoarele hyperlinkuri: 
Internet Explorer
Google Chrome
Mozilla Firefox
Safari  şi
Opera

2.2 Semnalizatoare web şi pixeli de urmărire
Pe lângă cookies, semnalizatoarele web şi pixelii de urmărire reprezintă tehnologii similare pe care le putem utiliza. De obicei, într-un e-mail pe care vi-l transmite Huawei, va exista un „URL de contorizare a clicurilor” în legătură cu conţinutul site-ului web Huawei. Dacă faceţi clic pe link, acest clic este urmărit de Huawei pentru a ne ajuta să aflăm preferinţele dumneavoastră cu privire la produsele sau serviciile noastre şi să îmbunătăţim serviciile adresate clienţilor. Un semnalizator web este de obicei o imagine grafică transparentă care este plasată pe un site sau într-un mesaj e-mail. Pixelii de urmărire ne permit să transmitem mesaje e-mail într-un format special, care ne ajută să ştim dacă mesajul e-mail a fost deschis. Dacă nu doriţi să fiţi urmărit prin aceste tehnologii, puteţi să vă dezabonaţi de la e-mail în orice moment. 

2.3 Semnale „Do-Not-Track” (Nu monitoriza)
Multe browsere web conţin funcţia „Do-Not-Track” (Nu monitoriza), care transmite semnale „Do Not Track” (Nu monitoriza) site-urilor web deschise de utilizatori. În prezent, nu există un consens în rândurile organizaţiilor principale de stabilire a standardelor de Internet cu privire la modul în care trebuie să reacţioneze site-urile web la recepţionarea acestor semnale. Cu toate acestea, respectăm opţiunea „Do-Not-Track” (Nu monitoriza) care poate fi setată în browserul dumneavoastră. 

3. Modul în care Huawei dezvăluie datele dumneavoastră personale
Huawei nu vinde datele dumneavoastră personale unor terţe părţi. Totuşi, Huawei poate dezvălui datele dumneavoastră personale în următoarele situaţii: 
3.1 Dezvăluire pe baza consimţământului dumneavoastră explicit – După obţinerea aprobării dumneavoastră, Huawei poate partaja datele dumneavoastră personale cu părţile indicate de dumneavoastră şi în maniera aleasă de dumneavoastră. 
3.2 Dezvăluire către sucursalele Huawei – Datele dumneavoastră personale vor fi distribuite entităţilor afiliate Huawei şi, în virtutea politicii noastre, nu vom dezvălui entităţilor noastre afiliate mai mult decât informaţiile minime necesare. 
3.3 Dezvăluire către colaboratorii autorizaţi („Partenerii noştri”) - Huawei ar putea să fie nevoită să vă furnizeze serviciile prin intermediul Partenerilor noştri. Prin urmare, Huawei poate schimba unele din datele dumneavoastră personale cu Partenerii noştri pentru a vă oferi servicii de calitate superioară şi pentru a îmbunătăţi experienţa dumneavoastră generală. De exemplu, atunci când decideţi să cumpăraţi online produse Huawei, compania Huawei va trebui să trimită datele dumneavoastră personale către furnizorii de servicii logistice, pentru ca aceştia să vă poată livra produsele, sau să permită Partenerilor să vă furnizeze servicii. Datele dumneavoastră personale pot fi prelucrate numai în scopuri specificate, explicite şi legitime, iar cantitatea de date este limitată la minimul necesar pentru realizarea scopurilor propuse. Niciuna din subsidiarele Huawei sau Partenerii noştri nu au permisiunea de a utiliza datele personale partajate în niciun alt scop. 
3.4 Dezvăluirea datelor dumneavoastră personale cu respectarea cerinţelor legale obligatorii sau a reglementărilor rezonabile: Huawei poate dezvălui datele dumneavoastră personale când acest lucru este solicitat prin lege, proceduri legale, de către autorităţile publice, guvernamentale sau în caz de litigiu. În anumite jurisdicţii, datele dumneavoastră personale ar putea fi dezvăluite şi părţilor participante într-o tranzacţie în circumstanţe în care este implicată Huawei, cum ar fi reorganizarea, fuziunea sau lichidarea din cauza insolvenţei. Putem dezvălui de asemenea informaţiile dumneavoastră în situaţii în care sunt necesare în mod rezonabil, precum aplicarea termenilor şi condiţiilor noastre şi pentru protejarea clienţilor noştri. 

4 Modul în care puteţi accesa, modifica sau schimba datele dumneavoastră personale
Conform termenilor şi condiţiilor Huawei, vă puteţi administra în orice moment datele personale, cum ar fi informaţiile de înregistrare a contului dumneavoastră personal. În acest scop, trebuie să vă asiguraţi că datele personale pe care le prezentaţi sunt corecte. Huawei întreprinde toate eforturile rezonabile pentru a menţine datele dumneavoastră corecte, complete şi la zi. 
Aveţi dreptul de a accesa datele dumneavoastră personale, cu câteva excepţii prevăzute de lege. În cazul în care statele şi jurisdicţiile au drepturi specifice privind confidenţialitatea şi informaţiile, noi le vom respecta. Dacă doriţi să vă exercitaţi dreptul de acces la informaţii, contactaţi-ne prin e-mail la adresa consumer_privacy@huawei.com  . Din motive de securitate, vi se solicită să redactaţi cererea în scris. 
Mai mult, aveţi dreptul să ştergeţi sau să corectaţi orice informaţie pe care o deţinem. La cererea dumneavoastră, Huawei va şterge sau corecta informaţiile, în conformitate cu instrucţiunile dumneavoastră. Pentru a proceda astfel, puteţi să ne contactaţi prin e-mail la  consumer_privacy@huawei.com . Totuşi, putem refuza să prelucrăm cererile dacă avem motive temeinice să credem că acestea sunt emise cu rea credinţă, sunt extrem de nepractice sau la care accesul nu este solicitat de legislaţia locală. 

5 Modul în care Huawei protejează datele dumneavoastră personale
Huawei tratează cu toată seriozitatea securitatea datelor dumneavoastră personale. Urmăm practicile standard din industrie pentru a proteja datele dumneavoastră personale împotriva accesului, dezvăluirii, utilizării, modificării neautorizate sau a deteriorării sau pierderii. Luăm toate măsurile posibile pentru a proteja datele dumneavoastră personale, de exemplu: utilizăm criptarea pentru a garanta confidenţialitatea datelor; utilizăm mecanisme fiabile pentru a proteja datele împotriva atacurilor rău intenţionate; am instalat mecanisme de control al vizitelor, permiţând accesul la datele personale numai personalului autorizat; luăm măsuri ca angajaţii să înţeleagă importanţa protecţiei datelor personale, prin sesiuni de instruire pentru conştientizarea protejării securităţii şi a confidenţialităţii. 
Întreprindem toate măsurile aplicabile pentru a limita datele dumneavoastră personale la cele care sunt adecvate şi relevante. Reţinem datele dumneavoastră personale numai pe perioada necesară pentru îndeplinirea obiectivelor descrise în această Politică şi nu le reţinem pentru o perioadă mai lungă decât cea necesară, cu excepţia cazurilor în care o perioadă mai lungă este impusă sau prevăzută de lege. Deşi depunem eforturi extreme pentru a vă proteja datele personale, reţineţi că nicio măsură de siguranţă nu este 100% perfectă sau inexpugnabilă. 

6 Modul în care Huawei administrează datele personale ale copiilor
Produsele, site-urile web şi serviciile noastre se adresează cu precădere adulţilor. Copiii nu au voie să-şi creeze propriul cont de utilizator fără consimţământul părinţilor/tutorilor. În cazul în care colectarea de date personale ale unui copil este efectuată în conformitate cu cerinţele legale sau cu consimţământul părinţilor, vom utiliza sau dezvălui aceste date personale numai în măsura permisă de lege, cu acordul părinţilor şi în conformitate cu legile şi reglementările locale sau pentru protecţia copilului. Deşi definiţia de copil variază în funcţie de legislaţia în vigoare şi tradiţiile culturale, considerăm că orice persoană cu vârsta sub 13 ani este copil. 
Dacă Huawei află că a colectat datele personale ale unui copil, fără acordul verificabil al părinţilor, va lua măsuri pentru a şterge informaţiile cât mai curând posibil. 

7 Furnizori terţi şi serviciile asigurate de aceştia
Pentru a asigura o vizită eficientă şi pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorului, vi se poate pune la dispoziţie conţinut sau hyperlinkuri de Internet de la terţe părţi, externe Huawei şi de la Partenerii noştri („Terţe părţi”). Huawei nu are control asupra Terţelor părţi şi dumneavoastră decideţi dacă doriţi să accesaţi hyperlinkurile sau conţinutul acestora sau să utilizaţi serviciile sau produsele lor. 
Huawei nu poate controla măsurile de confidenţialitate şi de protecţie a datelor ale Terţelor părţi; nici aceste măsuri nu vor fi reglementate prin prezenta Politică. Când decideţi să oferiţi în mod voluntar informaţii Terţelor părţi, consultaţi politicile acestora de protecţie a confidenţialităţii. 

8 Modul în care sunt transmise pe plan internaţional datele dumneavoastră personale 
Produsele şi serviciile Huawei pot fi furnizate utilizând resurse şi servere localizate în diverse ţări şi regiuni din întreaga lume. Prin urmare, datele dumneavoastră personale pot fi transferate sau accesate peste graniţele internaţionale, în afara ţării unde utilizaţi aceste produse sau servicii. Este posibil ca respectivele ţări să nu aibă instituite legi care să protejeze datele personale sau ar putea avea instituite legi diferite privind protecţia datelor. În astfel de cazuri, Huawei va lua măsuri ca datele dumneavoastră personale să beneficieze de acelaşi nivel de protecţie, iar nivelul respectiv de protecţie să fie asigurat în conformitate cu legislaţia şi reglementările în vigoare. De exemplu, Huawei poate conta pe acordul dumneavoastră pentru transferul internaţional al datelor sau poate implementa măsuri de securitate, precum anonimizarea, înainte de schimbul transfrontalier al datelor. 

9 Modul în care se actualizează această Politică
Huawei îşi rezervă dreptul de a actualiza sau modifica această Politică la anumite intervale de timp. Huawei va încerca să vă anunţe cu privire la modificări, prin diverse canale de comunicare. Dacă se produce vreo schimbare în politica noastră de confidenţialitate, vom publica politica actualizată pe site-ul nostru web http://consumer.huawei.com/ro . De asemenea, vă putem transmite o înştiinţare separată (de exemplu, o notificare electronică) prin care să vă informăm în legătură cu o eventuală modificare a politicii noastre de confidenţialitate. 

10 Modul în care puteţi contacta Huawei
Dacă aveţi întrebări, comentarii sau sugestii, contactaţi-ne prin e-mail la  consumer_privacy@huawei.com  sau le puteţi transmite birourilor noastre locale din întreaga lume. Pentru lista completă a adreselor birourilor noastre, vizitaţi site-ul nostru web la:  http://www.huawei.com/en/contact-us  Observaţie importantă - Versiunea în limba locală a Politicii de confidenţialitate a Huawei poate diferi de această versiune din cauza legislaţiei locale şi a particularităţilor lingvistice. Din punctul de vedere al diferenţelor, va avea prioritate versiunea în limba locală. 

Ultima actualizare: decembrie 2015
Drept de autor © Huawei Device Co., Ltd. 2015. Toate drepturile rezervate