Nu pot deschide aplicațiile și fișierele Microsoft Office
Produse aplicabile: PC
Produse aplicabile:
zoom in pic
Nu pot deschide aplicațiile și fișierele Microsoft Office

Problemă:

  1. Atunci când utilizatorul face dublu clic sau clic dreapta pentru a deschide o aplicație Microsoft Office, aplicația nu răspunde.
  2. Atunci când utilizatorul face dublu clic sau clic dreapta pentru a deschide un fișier Microsoft Office, apare un mesaj care indică faptul că nu este posibilă lansarea programului.

Cauză:

Acest lucru se întâmplă deoarece fișierul Microsoft Office poate fi corupt.

Soluție:

  1. Executați următoarele comenzi pentru a deschide aplicația Microsoft și verificați dacă aplicația răspunde:

    Apăsați simultan tastele Win și R pentru a afișa fereastra Executare (Run). Introduceți winword /safe și apăsați tasta Enter. Creați un document nou utilizând Word sau deschideți fișierul pe care nu l-ați putut deschide și verificați dacă problema persistă.

    Pentru a deschide Word, introduceți winWord /safe în ferestrele Executare; pentru a deschide Excel, introduceți excel /safe; pentru a deschide PowerPoint, introduceți powerpnt /safe. Rețineți că există un spațiu înainte de „/”.

  2. Dacă problema este rezolvată, efectuați următorii pași în modul de siguranță pentru a anula Programele de completare (Add-ins).
    1. Faceți clic pe Fișier (File)> Opțiuni (Options) > Programe de completare (Add-ins).
    2. Selectați Programe de completare COM (COM Add-ins) din secțiunea Gestionare (Manage) și faceți clic pe Accesați... (Go...)
    3. Debifați toate elementele și faceți clic pe OK. Reporniți aplicația Microsoft Office și verificați dacă problema persistă.
  3. Dacă problema persistă, dezinstalați aplicația Microsoft Office și reinstalați aplicația.
    1. Pentru a descărca și instala o aplicație Microsoft Office, accesați această pagină: https://stores.office.com/myaccount.
    2. Conectați-vă la contul Microsoft.
    3. Faceți clic pe Instalare (Install) din partea dreaptă a ecranului și urmați instrucțiunile pentru a instala aplicația.
  4. Dacă problema tot nu poate fi rezolvată, creați o copie de rezervă a tuturor datelor importante și apăsați lung tasta F10 în timpul pornirii computerului pentru a-l restabili la setările din fabrică.
     
    • Contul dvs. Microsoft Office va continua să rămână în vigoare după restabilirea computerului la setările din fabrică. Introduceți contul Microsoft și parola utilizate atunci când ați activat Microsoft Office pentru prima dată și urmați instrucțiunile de pe ecran pentru a activa Microsoft Office.
De ajutor sau nu?
da Nu
Vă mulțumim pentru feedback-ul dumneavoastră.